E adevarat. Pentru mine cel putin.
Daca te-ai simtit vreodata slab fata de cei ce te-au ranit, poate ca vei fi din nou puternic umilindu-i pe altii. E un mic drog, functioneaza la inceput, dar isi pierde efectul si-ti adanceste agonia.
Ai crede ca cei ce-au suferit stiu ca doare si-nvata sa nu o faca. De fapt, inveti mai adesea ce doare si arma e infinit mai periculoasa. Impotriva cui? A celor ca tine, caci ei vor incasa loviturile din plin, iar tu te poti imbata o secunda cu iluzia ca esti mai bun. N-ai sa fii niciodata. Nu atata timp cat lovesti in tine insuti, orbeste, prin altii. Nu atata timp cat ti-e frica sa cobori in tine, sa-ti asumi si sa treci mai departe.
E usor sa spui ca mediul si oamenii te formeaza. E o idee atat de calda si reconfortanta, dar si o minunata scuza sa fii slab.
miercuri, 9 noiembrie 2011
vineri, 3 decembrie 2010
sâmbătă, 24 iulie 2010
Almost free
Vreau sa sarbatoresc o jumatate de victorie. Pentru ca azi ma simt libera, chiar daca saptamana trecuta nu eram si poate nu ma voi simti asa tot timpul de acum incolo. Dar azi ma bucur pentru ca nu stiu ce mai face. Nici ce-a facut ieri, nici acum o luna. Sunt bine pentru ca in momentul asta nu stiu ce ar gandi despre mine si nu cred ca ma intereseaza. Ma simt libera pentru ca nu stie ce mai fac. De exemplu cum de-abia am luat o pauza din curatenie si facut bagaje pentru ca plec...unde? Nu stie. Azi ma bucur pentru ca in creierul meu nu au intrat impotriva vointei mele date din care sa complilez cauze, motive, efecte pe termen scurt si lung. Am incetat sa cred ca nu merita amputat bratul ce nu poate fi vindecat. Durerea din membrul invizibil continua surd de obicei, mai acut uneori, dar niciodata ca inainte. Iar in momentele cele mai glorioase, dispare. Ca azi. Operatie reusita, for now.
luni, 19 iulie 2010
Crez
Scormonind prin sistemul meu de valori am facut o descoperire interesanta. Nu reusesc sa gasesc un atribut omenesc mai demn de admiratie decat inteligenta. Pana si la animale tindem sa apreciem asta. Conform Dex-ului este capacitatea de a intelege usor si bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior. Cu alte cuvinte si adaptabilitatea. Am apelat la definitie pentru ca, sincer vorbind, notiunea e rareori explicata si nici chiar eu nu ma incumet sa o analizez prea des, dat fiind faptul ca e predispusa unei subiectivitati de uriase dimensiuni.
Din considerente pur subiective apreciez abilitatea de a lucra eficient cu notiuni teoretice, de a lua o idee si a o privi de la cap la coada, rasturnat, oblic, oricum. Pentru ca inteleg inteligenta ca inovatie, iar aceasta e greu sa se manifeste parcurgand aceleasi carari ingradite. Daca limitele in ceea ce priveste actiunea sunt intemeiate, zic eu, nu sunt sigura ca pot gasi vreo ratiune pentru a nu indrepta o idee catre orice punct imaginabil. De aceea spun ca pasivitatea, in anumite circumstante, e o alternativa mult mai buna decat actiunea de dragul actiunii, pe-un fagas care poate fi bun sau prost (whatever that means), netrecuta prin filtrul gandirii.
Apreciez eficienta si o pun deseori pe seama inteligentei. Eu nu o posed si nu m-as mira sa fie o consecinta enuntata si in proverbul: "Lenesul mai mult alearga". Din pacate/fericire legea compensatiei inca functioneaza [cel putin in lumea mea] asa ca in spatele unei uimitoare eficiente se ascunde nu altceva decat mult exercitiu. Imi place sa ignor desori cel din urma fapt care se dovedeste a fi adevarul dureros pentru mine.
Vad inteligenta in modul in care se raporteaza persoanele pe care eu le admir la societate. E o judecata subiectiva, dar am constatat ca oamenii cei mai demne de respect sunt de cele mai multe ori cei care nu l-au cautat, nu-si etaleaza, compara, masoara abilitatile constant cu cei din jur. Imi pare regretabil camd cineva asteapta o schimbare a contextului pentru ca lumea sa remarce in sfarsit 'talentul nemasurat' pe care cei de pana atunci nu l-au recunoscut. Nu neg nedreptatea, ticalosenia, ingratitudinea societatii in multe cazuri, dar asta este o batalie greu spre imposibil de castigat. O ierarhie justa, bazata pe merite incontestabile rasplatite pe masura tine de domeniul utopiei, in parte din cauza relativitatii oricaror calificative si intr-o mai mare masura din cauza felului in care se profita de inexactitati pentru a se mari substantial marja de eroare. Singura solutie pe care o pot vedea eu este excelenţa (iar asta o spune cineva care se afla la ani lumina de ea). In linii mari, exista un bun simt care impiedica nerecunoasterea meritelor care sar in ochi.
Asta ma fascineaza pe mine pentru ca e tot ce a mai ramas din pildele din basme cu Binele, Raul si finalul invariabil. Tot ceea ce a mai ramas dintr-o constiinta nepatata si o etica invincibila care ma caracterizau in urma cu mai multi ani. Inteligenta este unul dintre putinele lucruri care ma misca la oameni si probabil aproape singurul izvor de toleranta din mine. Cate abilitati sunt mai presus de o inteligenta sclipitoare? Nu ma pot gandi la ceva la fel de puternic. Poate doar o rautate pe masura corelata cu mintea sclipitoare pot distruge mai mult decat crea. Dar suspectez ca si un asemenea personaj ar putea fi seducator din anumite privinte.
Probabil ca intreaga discutie se naste din nevoia de stabilitate, nevoia de a crede in ceva greu de daramat, de-a avea un standard si ceva cat mai aproape de ideal. Poate ca totul e doar haos si sansa, dar nu stiu cati ar putea trai sub semnul unei asemenea incertitudini.
[Tin sa precizez din nou ca nu am incercat sa fiu obiectiva si stiu ca am omis ramuri ale inteligentei care m-au inspirat mai putin (ex: cea a relatiilor interumane).]
Din considerente pur subiective apreciez abilitatea de a lucra eficient cu notiuni teoretice, de a lua o idee si a o privi de la cap la coada, rasturnat, oblic, oricum. Pentru ca inteleg inteligenta ca inovatie, iar aceasta e greu sa se manifeste parcurgand aceleasi carari ingradite. Daca limitele in ceea ce priveste actiunea sunt intemeiate, zic eu, nu sunt sigura ca pot gasi vreo ratiune pentru a nu indrepta o idee catre orice punct imaginabil. De aceea spun ca pasivitatea, in anumite circumstante, e o alternativa mult mai buna decat actiunea de dragul actiunii, pe-un fagas care poate fi bun sau prost (whatever that means), netrecuta prin filtrul gandirii.
Apreciez eficienta si o pun deseori pe seama inteligentei. Eu nu o posed si nu m-as mira sa fie o consecinta enuntata si in proverbul: "Lenesul mai mult alearga". Din pacate/fericire legea compensatiei inca functioneaza [cel putin in lumea mea] asa ca in spatele unei uimitoare eficiente se ascunde nu altceva decat mult exercitiu. Imi place sa ignor desori cel din urma fapt care se dovedeste a fi adevarul dureros pentru mine.
Vad inteligenta in modul in care se raporteaza persoanele pe care eu le admir la societate. E o judecata subiectiva, dar am constatat ca oamenii cei mai demne de respect sunt de cele mai multe ori cei care nu l-au cautat, nu-si etaleaza, compara, masoara abilitatile constant cu cei din jur. Imi pare regretabil camd cineva asteapta o schimbare a contextului pentru ca lumea sa remarce in sfarsit 'talentul nemasurat' pe care cei de pana atunci nu l-au recunoscut. Nu neg nedreptatea, ticalosenia, ingratitudinea societatii in multe cazuri, dar asta este o batalie greu spre imposibil de castigat. O ierarhie justa, bazata pe merite incontestabile rasplatite pe masura tine de domeniul utopiei, in parte din cauza relativitatii oricaror calificative si intr-o mai mare masura din cauza felului in care se profita de inexactitati pentru a se mari substantial marja de eroare. Singura solutie pe care o pot vedea eu este excelenţa (iar asta o spune cineva care se afla la ani lumina de ea). In linii mari, exista un bun simt care impiedica nerecunoasterea meritelor care sar in ochi.
Asta ma fascineaza pe mine pentru ca e tot ce a mai ramas din pildele din basme cu Binele, Raul si finalul invariabil. Tot ceea ce a mai ramas dintr-o constiinta nepatata si o etica invincibila care ma caracterizau in urma cu mai multi ani. Inteligenta este unul dintre putinele lucruri care ma misca la oameni si probabil aproape singurul izvor de toleranta din mine. Cate abilitati sunt mai presus de o inteligenta sclipitoare? Nu ma pot gandi la ceva la fel de puternic. Poate doar o rautate pe masura corelata cu mintea sclipitoare pot distruge mai mult decat crea. Dar suspectez ca si un asemenea personaj ar putea fi seducator din anumite privinte.
Probabil ca intreaga discutie se naste din nevoia de stabilitate, nevoia de a crede in ceva greu de daramat, de-a avea un standard si ceva cat mai aproape de ideal. Poate ca totul e doar haos si sansa, dar nu stiu cati ar putea trai sub semnul unei asemenea incertitudini.
[Tin sa precizez din nou ca nu am incercat sa fiu obiectiva si stiu ca am omis ramuri ale inteligentei care m-au inspirat mai putin (ex: cea a relatiilor interumane).]
luni, 8 februarie 2010
E uimitor cat de greu le e unora sa accepte ca nu conteaza. Ca pot sa existe si sa fie in acelasi timp invizibili pentru unii ochi. Intre dragoste si ura e gaura neagra a uitarii. Un "zero" care nu tinde catre nimic. Aproape ca ar prefera sa fie urâti, imagineaza antipatii. Dar "ura te leaga", si cum nimic nu e gratis, se castiga.
O pastram doar pentru cei cu adevarat speciali.
O pastram doar pentru cei cu adevarat speciali.
miercuri, 27 ianuarie 2010
Doar o flacara vie si fascinanta.
Care nu lasa decat cenusa in urma, plecand mai departe in cautarea unui combustibil ce o va face sa straluceasca in continuare.
Care nu lasa decat cenusa in urma, plecand mai departe in cautarea unui combustibil ce o va face sa straluceasca in continuare.
duminică, 3 ianuarie 2010
Blocaj
Nu-mi mai e drag blogul asta. Nu prea mai pot sa vad rostul de a-mi pune cele mai intime ganduri aici cand s-a demonstrat ca pot fi extrem de gresit judecata chiar in linii mari, chiar de catre cine nu avea cum (in conceptia mea) sa ajunga la asa ceva.
Si nu cred ca e numai asta. Tre sa fie varsta. Nu mai sunt coerenta, am sistemul complet virusat. Fiindca nu mai stiu unde sa caut bucurii, iar vestile proaste le astept mereu din aceleasi doua surse. Si nu vad iesirea. Cea mai apropiata speranta reala se leaga de un moment care va fi undeva peste 2-3 ani, desi ma tem si de el.
Si...imi cer scuze pentru momentele in care sunt rea si ciufuta gratuit, caci mai sunt si niste oameni chiar tari in jurul meu care ma mai fac sa zambesc.
[ acum observ cate propozitii negative pot folosi cand ma apuc sa imi descriu starea de spirit...minunat]
Si nu cred ca e numai asta. Tre sa fie varsta. Nu mai sunt coerenta, am sistemul complet virusat. Fiindca nu mai stiu unde sa caut bucurii, iar vestile proaste le astept mereu din aceleasi doua surse. Si nu vad iesirea. Cea mai apropiata speranta reala se leaga de un moment care va fi undeva peste 2-3 ani, desi ma tem si de el.
Si...imi cer scuze pentru momentele in care sunt rea si ciufuta gratuit, caci mai sunt si niste oameni chiar tari in jurul meu care ma mai fac sa zambesc.
[ acum observ cate propozitii negative pot folosi cand ma apuc sa imi descriu starea de spirit...minunat]
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
